Pasarea Dodo

Noroc pe mine, azi am mers la munca, toata lumea se distreaza la Vama Veche si eu … Cladire imensa, pustie, doar alti doi rataciti doua etaje mai jos, oricum s-au evaporat cu prima ocazie … Nimeni sa-mi planga de mila.

Ia sa si muncesc, daca tot am batut drumul pana aici (si ce drum) … intru pe PC-ul sefului (noului sef) … e ‘la comun’ , toate PC-urile sunt in retea si cu parola ‘decodata’, pentru ca lucram cam pe aceleasi fisiere adeseori, plus ca al lui are instalata imprimanta cea hoata si trebuie sa fie mereu aprins. Deci nu comiteam nici o infractiune, sa fie clar, nu scotoceam, pentru ca oricum nu credeam ca e nimic interesant (altfel, cine stie … :D). Si cat printeaza monstrul sa pun niste muzica - nu stiu ce gusturi are sefu’ dar eu i-am dat majoritatea melodiilor -deci nu asteptam surprize nici in sectorul asta, mai ales ca le asculta mereu. Ia sa dam drumu’ la sonor ca e pe mute … winampu’ … aha playlistul plin … dar stai -nu e Sting! O lista de fisiere cu titluri naspa: numai cifre. La naiba, sper ca nu sunt manele! Click pe un titlu la intamplare si … jur ca in cladirea goala gemetele se auzeau cu ecou, amplificate de mii de ori … sunt sigura ca le-a auzit si portarul de la parter … Io-te domne ce facea sefu’, de ce parea el deranjat de cate ori ii prezentam cate un raport. Normal ca il deranjam … ca era ‘intreruptus’ …

De aia vine el primu’ la munca. Si stai sa vezi de acum inainte ore suplimentare, ca se insoara, nu mai poate studia omu’acasa .

Bun … trecem peste … termin raportul … il las pe masa sefului (ma gandesc fugar ca a atins pe-acolo si prin alte parti cu aceeasi mana) fug la mine in birou (dupa o escala la chiuveta-apa-sapun), la PC-ul meu cel pur si neprihanit … tot ‘la comun’, deh … si las pe Desktop un fisier word intitulat ‘pentru sefu’ , care contine urmatorul mesaj (stiu eu ce stiu -de parca nu vad cine intra si cand, fara sa fiu geniul calculatoarelor):

‘Sefu’, daca ajungi inaintea mea vezi ca ti-am lasat pe masa raportul pentru sefu mare, ai in dosarul verde scrisoarea pentru XY, da o apostila, iar draftul de proiect il gasesti la mine in my documents, in folderul firmei Z. Vezi sefu? voi va distrati in vacanta si eu munceam, nu ma jucam pe net sau priveam filme xxx. O prima, ceva?’

Ce ziceti? Prima sau imi caut de lucru incepand de luni? Eh, poate ajung inaintea lui la munca.

Mda, Cioroianu si-a dat demisia. Era singura lui sansa sa faca ceva pe placul tuturor. Un simplu exercitiu de imagine … campanie electorala … bine ca si-a dat-o, dar tot mi-e sila. Sa se retraga in desertul egiptean si sa tina post … pana ajunge la 26 de kg.

Prea tarziu pentru onoare, domnule ex-ministru.

Un detaliu mi-a ramas ca un cui inrosit in memorie. Dincolo de povestea trista a unui om ucis de disperare, mi s-a imprimat pe retina numarul 26. Atat cantarea Crulic cand a murit …

Cat de neajutorat trebuie sa se simta un om sa se infometeze in halul acesta, sa-si dea foc in fata institutiilor care fac universul kafkian sa para idilic, sa te arunci de la etaj cu pruncul in brate …

Si? Dupa o glorie macabra, cand devii stirea zilei si vuiesc ziarele, televiziunile isi ridica ratingul pe noi culmi de succes(uri), politicienii iti folosesc in mod nerusinat numele in campanie, ei, vinovatii, isi duc mai departe viata lor de imbuibati, fura in continuare, distrug destine in continuare. Pentru ca nimic nu-i va opri, decat moartea.

Nu victimele trebuie sa plateasca, ci vinovatii. Mi-e teama de ziua cand vom incepe sa ne facem dreptate singuri, caci cu siguranta nu o vom gasi in (in)justitia romaneasca. Si ziua nu e departe. Intr-o zi, un parinte disperat ca i se stinge copilul, desi ar putea fi salvat de un simplu formular, va face moarte de om. Adica nu de om … ca astia nu sunt oameni.

… ar trebui sa ma trezeasca. Dar cafeaua e leac pentru oboseala, nu si pentru lene.

M-am refugiat din calea invaziei NATO, am sacrificat cateva zile de concediu si, cum in afara de 2-3 drumuri in oras (nu le-am putut evita) altceva nu am programat, ar trebui sa profit si sa invat. Eventual sa ma apuc de curatenia de Paste, caci nu voi avea liber pana atunci. Acest ‘eventual’ spune tot - n-ai sa vezi!

Ma innebuneste primavara de afara, am cativa pomi infloriti la fereastra care nu ma lasa sa uit de ea.

In rest - M. a plecat la rude, S. desi ar trebui sa treaca pe la mine nu cred ca o va face in aceast week-end, L. m-a sunat ieri, nu-l mai aud curand, am fentat vreo doua invitatii duminica … deci am toate conditiile, iar eu pierd vremea pe net.

(Mda, documentar interesant pe NG. Desteapta cioara aia)

Discutie periodica:

‘ - Cu cine votezi?

- Cu nimeni, nu votez.

- Foarte rau, au murit oameni ca tu sa-ti exerciti dreptul la vot! (spus pe un ton inchizitorial, eu ar trebui sa simt vinovatie, pamantul sa se deschida, sa ma inghita, dar imi aduc aminte ce facea ea in decembrie ‘89, si ce faceam eu, si furia creste …)

- Ba nu, au murit ca eu sa-mi pot exercita dreptul sa aleg cine sa ma reprezinte. Voi vota atunci cand voi avea pe cine. A vota un hot, de dragul de-a vota, e complicitate. ‘(aici ar trebui sa se simta ea vinovata … nu-mi iese, normal).

Ia mai slabeste - ma! cand tac-tu era ambasador pe vremea lu’ Ceasca nu mai sustineai asa tare democratia, iar acum votezi cu ala ca e neam cu amica ta si stii ca va pune o pila pentru tine, sa ajungi sefa, sa pleci in strainatate la specializare etc.! (da, da, chiar am spus- o! :D). A facut bot - macar am avut liniste pana la plecare. Din pacate nu ramane suparata, oricat m-as stradui, ca trebuie sa ma roage mereu cate ceva. Of, of, sunt o victima a capitalistilor …

Simpla, neagra:

PS. La opt mai am un motiv de pauza -sting lumina!

O saptamana la munte … Am avut de lucru pana pe la 14, zilnic, dar am reusit sa ma relaxez, am avut o vreme superba si mi-am reincarcat bateriile. Bateriile care s-au scurtcircuitat in jumatate de ora in traficul din Bucuresti … O ora si jumatate din Sinaia la Bucuresti, doua ore si jumatate din Baneasa in Militari. @?”!%$#@!!!

Doru Stanculescu - Ai, hai

Mi-e dor sa zbor. Nu mi-a fost niciodata frica de avion, de fapt, prima oara cand m-am urcat intr-unul nu ma simteam deloc bine, dar acolo sus, la mii de kilometri inaltime, mi-am revenit brusc. Senzatia aproape fizica de desprindere, constientizarea ca totul a ramas in urma, mic, insignifiant, ca nimic nu ma mai putea atinge, m-a facut sa simt in sfarsit libertatea. Intr-unul din zboruri am trecut printr-o furtuna. Nu am avut timp sa ma sperii. Sculpturile colosale din aburi densi, negri - cenusii, care-si aruncau fulgere uneia alteia, intocmai ca zeii furiosi din legende, ma fascinau peste masura. Nu m-as mai fi intors … Adevarul e ca nu-mi doresc sa plec undeva anume, ci doar sa plec la drum … fara tinta, fara sfarsit … fara o privire inapoi.

Sus e cerul, larga-i lumea,
N-a sti nime’ ca m-am dus,
Bine c-a-nfrunzit padurea,
Numa’ m-or vedea ca nu-s.

	Pe sub flori ma leganai.

Alanis Morissette - Univited

Azi. O zi care in curand va disparea pentru totdeauna. Nimic de care sa-mi amintesc peste o saptamana sau chiar mai putin. Asa ca, pentru a nu lasa aceasta zi sa moara inutil, ii ofer un inceput - de blog. Despre ce? Vom vedea. One day at a time.

I don’t think you unworthy
I need a moment to deliberate